“Mamă, scoală-te-n picioare când îmi vorbeşti… că nu te văd!” – putem să ne închipuim aşa o replică de la cei mici în viitorul apropiat, dar aceasta va fi în cel mai bun caz. “Unde aţi fost să ne învăţaţi despre adevăr când eram mici? sau nu cumva aţi vrut să ne apăraţi de el, că e crud?” – aceasta ar fi o replică adecvată… O să dăm răspuns şi înaintea copiiilor noştri când aceştia vor prinde puţină minte şi se vor simţi însetoşaţi de adevăr, şi înaintea strămoşilor când “ne vom adăuga neamului”, dar şi, cel mai straşnic răspuns, către Domnul nostru. E nevoie să ne ridicăm în picioare şi să le dăm copiilor învăţătură bună, să le vorbim despre strămoşi şi credinţa lor, să îi învăţăm în duh creştinesc şi în frica de Dumnezeu. Doar aşa vor deschide măcar ei ochii şi vor şti cum să iasă de sub jugul celor fărădelege şi să facă un neam puternic şi plăcut lui Dumnezeu. E timpul să ne folosim de libertăţile noastre şi să introducem educaţia ortodoxă în şcoli ca copiii să se formeze de mici în duh şi adevăr… fiindcă îl cunoaştem.
SUSŢINE introducerea obiectului în mediile preuniversitare semnînd petiţia sau alăturîndu-te colectării semnăturilor! Restul ţărilor democratice au făcut-o deja, şi au asemenea obiect în şcoli, ţări care sunt multiconfesionale… Iar noi suntem majoritar ortodocşi, suntem la noi acasă şi trebuie să avem grijă de casa noastră.
E bine dacă a sa fie Buna-Vestire în școli, dacă o sa fie o ‘religie’ fără Hristos atunci mai bine sa nu fie.
Iisus Hristos a murit pentru noi nu ca noi sa trăim bine, sa fim educați, sa avem mod de trai înalt material și sufletesc ci ca sa-L iubim pe El, sa ne întoarcem cu toata ființa noastră către El. Nu cred ca în majoritatea tarilor europene anume asa se propovăduiește religia. Religia fără Hristos e demult ‘inventata’, ar fi foarte rău de s-ar realiza la noi. Deci sunt pentru Evanghelizare și contra predării religiei. Trebuie de vestit vestea buna, scopul vieții – Dumnezeu, El e Calea, Adevărul și Viata noastră.
Daca totuși se hotărăște popularizarea unei invaturi bune morale, culturale, unor tradiții naționale/patriotice, va rog NUMIT-o oricum altfel numai nu ortodoxie și religie. Ortodoxia își are scop pregătirea omului către viata veșnică, îndreptarea și înălțarea către Dumnezeu și NIMIC altceva.
Nu amestecați sf. Predanie cu tîlcuirile lumei de azi ca umanism, patriotism și alte *ism-e. Caci altfel o sa se împlinească cuvintele Domnului: “Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ?” , pentru ca va fi o religie morala, buna, națională, logica, cu roade vizibile numai ca fără Hristos …
“Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit şi nu în numele Tău am scos demoni şi nu în numele Tău minuni multe am făcut?
23. Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea. “